Antreprenorii și managerii grupați în Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) reclamă că o decizie a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de a întrerupe un concurs de ocupare a unor funcții publice în sistemul de absorbție a fondurilor UE riscă să genereze un blocaj instituional major în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de aproape 30 de miliarde de euro, pe care Comisia Europeană urmează să-l aprobe pentru România, și a viitoarelor programe operaționale 2021-2027.
Ministerul Investițiior și Proiectelor Europene (MIPE) demarase un concurs de ocupare a unor posturi în sistemul de gestionare a fondurilor europene, în perioada în care ministru era Cristian Ghinea, de la USR-PLUS. Acesta a demisionat din funcție alături de toți miniștrii USR-PLUS, partid care a decis să iasă de la guvernare, pe fondul unui conflict cu premierul Florin Cîțu (PNL). www.startupcafe.ro