Legea 15/2021, a bugetului de stat pe anul 2021, s-a publicat, marți, în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că plățile ar trebui să accelereze la Măsura 2 din schema de ajutoare de stat pentru IMM-uri, pentru redresare din criza COVID-19. Urmează să se plătească până la 1.000 de firme pe zi, conform unui calendar aproximativ prezentat de Ministerul Economiei.
Ministerul Economiei are alocat un buget de aproape 6,6 miliarde de lei - credite bugetare, adică bani pentru plăți, iar creditele de angajament ajung până la 9,1 miliarde de lei (creditele de angajament necesită rectificare bugetară pentru a putea fi transformate în credite bugetare).
În acest moment, la Măsura 2 - granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 de euro, sunt 16.692 de solicitanți admiși la finanțare, dar din aceștia și-au primit banii doar 3.047 de firme. Valoarea plăților efectuate ajunge la aproape 1,2 miliarde de lei (circa 240 de milioane de euro).
Restul de peste 13.600 de beneficiari admiși așteaptă să-și primească ajutoarele promise.
Ministerul Economiei dă asigurări că publicarea bugetului de stat pe anul 2021 în Monitorul Oficial, de marți, „pornește plățile pentru contractele de ajutor de stat din Măsura 2 – Capital de lucru”.
Banii nu vor ajunge la toți beneficiarii chiar imediat.
Vor fi disponibili imediat aproximativ 150 milioane de euro. „Este important să știți că procedura de plată durează efectiv o săptămână, până ce banii ajung la bănci, iar ele pot începe plățile către beneficiari” - spune Ministerul Economiei.
De ce durează?
Ministerul explică „circuitul legal” pe care „trebuie să-l parcurgă” banii până la beneficiar:
- Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului primește banii de la Trezoreria statului.
- Apoi ministerul îi înaintează agenției teritoriale pentru IMM (din subordinea sa).
- Agenția IMM teritorială, la rândul ei, trimite banii la cele 8 bănci partenere.
- Simultan, pentru operativitate, se trimite contractul aprobat, pentru semnare, la beneficiar.
- După obținerea semnăturii beneficiarului, plata se face imediat.
- În cazul în care sistemul merge fără defecțiuni, se pot face până la 1.000 de plăți pe zi.
- „Ordinea plăților se va face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potențialii beneficiari”.
De precizat că inițial nu s-a respectat ordinea înscrierilor pentru plăți, ministerul optând pentru a împărți volumul total de cereri la toate agențiile IMM, motiv pentru care beneficiarii care au picat la începutul unui calup procesat au primit banii, iar cei care s-au ămscris mai repede, dar au picat la finalul altui calup procesat nu și-au primit banii de la stat.
În cadrul Măsurii 2, sunt total de plată 650 de milioane de euro, menționează Mnisterul Economiei. Astfel, în afară de primii 150 de milioane de euro care ar trebui să se plătească mai repede, restul de 500 de milioane de euro vor face obiectul unei noi ordonanțe de urgență. „Ministerul Economiei va propune în timp foarte scurt timp o Ordonanță de Urgență care să grăbească plățile, fondurile pentru această măsură fiind acum alimentate din două surse, POC și React EU, iar deblocarea restului de finanțare e îngreunată” - a anunțat ministerul.