Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a explicat, vineri, ce grilă de punctaj se va aplica la Măsura 3 de sprijin pentru IMM-uri, precum și sursa de finanțare găsită pentru Măsura 2, din cadrul schemei de ajutoare de stat pentru redresare din criza COVID-19, sub rezerva acordului prim-ministrului Orban.
Măsura 3 - ajutoare de 50.000-200.000 euro pentru IMM
Pe scurt, la Măsura 3 - ajutoare de stat de câte 50.000-200.000 de euro pentru microîntreprinderi și firmele mici și mijlocii (IMM), la prima sesiune de înscrieri, care urmează, se vor aplica grila de punctaj si toate prevederile din ordonanta de urgenta 130/2020, modificata de guvern prin OUG 174/2020, a explicat vineri ministrul Boloș.
Pentru asta, Guvernul urmează să dea o nouă ordonanță de urgență, să proroge aplicarea Legii 2020/2020, adoptată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis (care prevede modificarea grilei de la Măsura 3 și introducerea unor noi categorii de beneficiari în toată schema de finanțare).
„Pentru ce a modificat Parlamentul, noi trebuie să re-inițiem procedurile pentru a putea fi aprobate ulterior și cuprinse în schema de ajutor de stat și în modificarea programului operațional, ceea ce ar fi de durată lungă. Deci s-ar putea să avem o perioadă în care să negociem cu Comisia Europeană introducerea modificărilor din Parlament, în cazul în care Comisia va fi de acord. Și atunci, ca să nu încurcăm lumea, decizia - care cred că va fi acceptată și de domnul prim-ministru- este să modificăm OUG 130/2020 - va fi să prorogăm termenul de aplicare a Legii 2020, pentru a putea pune în aplicare Măsura 3, așa cum a fost aprobată de către Comisia Europeană”, a explicat, Marcel Bolos, Ministrul Fondurilor Europene.
Prin urmare, grila de puncatj de la Măsura 3, care se va aplica la primul apel de proiecte, este cea care curpinde indicatorul ratei interne de rentabilitate (RIR) a investiției.
Conform declarațiilor secretarului de stat din Ministerul Economiei Liviu Rogojinaru, prima sesiune la Măsura 3 va fi deschisă în ultima săptămână din luna noiembrie sau prima din luna decembrie 2020.
Suplimentare de buget la Măsura 2 - granturi de 2.000-150.000 euro
Și la Măsura 2, pentru s-au făcut deja înscrierile, autoritățile vor aplica acum OUG 130/2020, adică lista de domenii CAEN din anexa 2 a acestei ordonanțe de urgență. Prin viitoarea OUG care va proroga aplicarea Legii 220/2020, guvernul va prevedea și suplimentarea de buget cu 500 de milioane de euro la Măsura 2, pentru a finanța mai multe firme care au aplicat.
Ministrul Marcel Boloș a explicat, vineri, pentru StartupCafe.ro, că suma de 500 de milioane de euro pe care a și găsit-o pentru a splimenta bugetul existent de la Măsura 2 va fi suficient cât să finanțeze aproape toți, dacă nu chiar pe toți cei 22.226 de aplicanți (dacă vor fi toți în regulă).
Ca atare, în urma suplimentării de buget, la Măsura 2 vor fi circa 920 de milioane de euro buget total, cu tot cu aportul propriu al beneficiarilor, în urma suplimentării care urmează să fie făcută de Guvern prin OUG.
„Prin creșterea plafonului de finanțare la Măsura 2 se vor putea acorda granturi pentru capital de lucru tuturor celor care au depus solicitări de finanțare. Încercăm să satisfacem toate cererile de finanțare de la Măsura 2”, a spus Boloș.